Treceți la conținutul principal

Despre pasiunea pentru trandafiri


Bună!

Mi se pare firesc ca o poveste despre trandafiri să deschidă acest blog pentru că ei au reprezentat de această dată punctul de pornire pentru a scrie. Trandafiri și o ceașcă de cafea, într-o dimineață însorită de vară, într-o vreme în care suntem cu toții la casele noastre și așteptăm cumva momentul întoarcerii în lume. ”

Îmi e foarte dor de natură. De copaci, de flori, de iarbă, de munții și dealurile de acasă. Momentan, din liniștea sufrageriei mele dintr-un București aproape pustiu, am dorit sa împărtășesc câteva gânduri bune, cu speranța (ca a oricărui om iubitor de frumos) că vă voi inspira să vă opriți chiar și pentru câteva clipe să priviți un trandafir (sau poate o tufa întreagă!) și să vă bucurați de frumusețea și parfumul acestuia.

De când mă știu, am fost pasionată de trandafiri. Probabil am moștenit această pasiune de la bunicul (și străbunicul) care a cultivat și îngrijit trandafiri vreme de zeci de ani in micuța gradina de lângă casă. Si mama a regăsit această pasiune pe care mi-ar plăcea să o pot duce mai departe, deși mărturisesc că până in acest moment al vieții, singura experiență de grădinărit ce ar merita menționată a fost creșterea și îngrijirea orhideelor. Dar cu orhideele este o altă poveste, pe care o voi împărtăși într-un articol viitor :)

Până voi ajunge să sap și să tund tufele de trandafiri din grădina de acasă (voi reveni cu câteva cuvinte pe acest subiect cu siguranță), aș vrea să împărtășesc cu voi câteva lucruri despre semnificația acestor flori atât de iubite în întreaga lume.


Etimologic, numele de trandafir provine din neogreaca τριαντάφυλλο (triantáfyllo) ceea ce s-ar traduce ca „treizeci de foi”. Deși acest nume este foarte uzual in cultura noastră, denumirea latineasca „rosa” este mult mai des întâlnită in Occident. Trandafirul este o floare cu nemaipomenit de multe semnificații simbolice, culturale și religioase peste tot in lume. Este desigur imposibil de a cuprinde tot, așa ca voi trece în revista doar câteva dintre acestea, asupra cărora mi se pare ca ar fi interesant de reflectat în aceasta perioadă.

In Antichitate, trandafirii erau văzuți ca un simbol al regenerării, renașterii si amintirii. Anticii aveau aceste ceremonii, numite Rosalia ce aveau loc anual, în luna mai, când ofereau mâncăruri de trandafiri spiritelor celor răposați. Nu este întâmplător faptul ca aceste festivaluri aveau loc în luna mai (luna a cincea) pentru că, din punct de vedere numerologic, numărul cinci marchează începutul unui nou ciclu.


Odată cu răspândirea Creștinismului, simbolul rozei se transferă în mistica creștină, unde ajunge sa fie asociat cu martiriul lui Hristos. După unii mistici, trandafirul este imaginea sufletului, iar în iconografia creștină este potirul în care este picurat sângele lui Hristos. Într-un simbol rozacrucian apar cinci trandafiri, unul in centru și câte unul pe fiecare braț al crucii. Aceste imagini evocau fie Graalul, fie roua cereasca a Mântuirii. Sa nu uitam a menționa si Rosa Mystica, unul dintre titlurile cu care se face referire la Fecioara Maria.



In Asia, el se apropie foarte mult de simbolul rotii, iar în special, în India, trandafirul cosmic exprimă frumusețea Mamei Divine și joacă un rol semnificativ în Crearea Lumii. Asemenea florii de lotus, el poate fi venerat ca o mandala și socotit drept un centru mistic. In mistica musulmană, am putea menționa „Grădina Trandafirilor ”a vestitului poet persan Saadi ca o grădină a contemplației.

Simbolistica trandafirului a adunat tot mai multe valențe odată cu trecerea epocilor și cu preluarea lui de către fiecare cultură in parte. Istoria ne poate oferi multe exemple de opere din toate domeniile artistice în care apare trandafirul. Voi da poate cel mai evident exemplu, Divina Comedie a lui Dante, unde iubirea paradisiacă este ilustrată asemenea „mijlocului” unui trandafir.


Pentru noi astăzi, este în primul rând un simbol al iubirii dăruite (al celei romantice, dar nu numai), al frumuseții și al rafinamentului. In funcție de culoarea lui (prin asocierea simbolismului culorilor) putem descoperi si chiar crea mereu, noi și noi semnificații. In viața mea, trandafirii au reprezentat mereu o sursă de inspirație si de bucurie autentică. Mie cel mai mult îmi plac trandafirii în libertate, de toate culorile si formele, care transformă o grădină într-un loc de o frumusețe aproape magică. Vouă care trandafiri vă plac?

Sper ca aceste câteva rânduri să vă fi inspirat!

*Despre istoria și simbolismul acestei flori minunate s-a scris mult, vă las mai jos câteva link-uri unde puteți regăsi și alte informații interesante.






Comentarii

  1. Un articol extrem de frumos redactat și foarte bine documentat, care denotă o sensibilitate aparte și iubire pentru frumos! Eu una m-am abonat și aștept cu nerăbdare și viitoarele postari! Recomand cu tot dragul��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere si sustinere! :) Te imbratisez cu drag!

      Ștergere
  2. O esenta-cheie de spiritualitate,daruita la inceput de vara,lucru vadit pentru a ne reaminti ca tot ce exista in exterior reflecta ceea ce traieste in interior.Nenumarate multumiri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cei mai frumoși trandafiri de la tine i-am primit! Roz mat, că de hârtie ușor prăfuită, cu cozi lungi... Felicitări pentru blog!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shan Sa - Jucătoarea de go

„În lumea asta, mergem pe acoperișul Infernului și privim florile.” - Kobayashi Issa Bună! Aș vrea să vă povestesc despre un roman pe care l-am citit cu puțin timp înainte de începutul acestei perioade de izolare, care dincolo de faptul ca m-a impresionat prin dramatismul lui (am fost mereu atrasă de poveștile despre iubire și război), mi-a adus în atenție o serie de întrebări (reflectate de trăirile atât de intense, și în același timp, cumva confuze ale personajelor) care cred că se plimbă printre multitudinea de gânduri ce ne trec prin minte în această perioadă atât de incertă pe care o trăim. Romanul lui Shan Sa este la prima vedere un roman de dragoste, dar care pune în lumină, prin intermediul unor personaje puternic afectate de conflictele lor interioare, traumele unei societăți aflate în plin proces de distrugere și reconstrucție. Când ne confruntăm la nivel social cu revoluții sau războaie, se conturează și mai clar caracterul ...